A patra şi cea mai disputată ediţie a Cupei Agenţiilor la Fotbal Bergenbier s-a încheiat duminică, pe 22 mai, după 3 zile de meciuri intense, în care s-au înfruntat 35 de reprezentative din Liga I a marcomm-ului românesc, cu peste 370 de fotbalişti amatori. Echipa Bloggerilor a câştigat competiţia pentru al doilea an consecutiv, învingând în finală ERKA Promotions, după loviturile de departajare, cu 2 – 1. Locul al doilea a fost ocupat aşadar de ERKA Promotions, iar locul al treilea de First Advertising Agency, care a învins în finala mică Alfa Cont cu 2 – 0.
Trofeul de Goalgetterul competiţiei a fost câştigat de Bogdan Marin, de la Echipa Bloggerilor, care a marcat 10 goluri în cele 8 meciuri jucate de echipa sa. Cea mai fairplay echipă a fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, reprezentativa Cărtureşti, cu cel mai curat joc din competiţie. În afara terenului, cea mai înfocată galerie a fost desemnată cea a GfK Media. Cel mai masculin exemplar (premiul special oferit de Bergenbier) a fost câştigat, prin votul echipei de fete IQads, de către Ionuţ Alexandru Tache, de la Papaya Advertising.
La această ediţie, au fost acordate şi trei premii în premieră. Pentru a celebra în mod oficial competiţia creativă, a emblemelor create special de echipe pentru Cupă, a fost creat Premiul pentru cel mai creativ blazon + mesaj original, câştigat de McCann, care a devenit pentru 3 zile reprezentativa Balaurilor, Şerpilor, şi Crocodililor, cu sloganul: “Ascundeţi juniorii şi accountele!”
Al doilea dintre premiile în premieră, pentru Cel mai frumos gol, a fost câştigat de Răzvan Chifu, supranumit Maldini, care a impresionat şi la această ediţie prin execuţiile sale. Iar Cel mai popular jucător de la Cupă, ales prin voturile fanilor de pe Facebook, a fost desemnat Andrei Teodor Scarlat, de la GfK Media.
Rezumată în cifre, ediţia 2011 a Cupei a arătat astfel: 2 arbitri de centru, 2 terenuri de fotbal, 3 zile de competiţie, 8 grupe, 35 de echipe participante, 76 de meciuri disputate, 375 de jucători şi rezerve, peste 200 de suporteri, 1.300 de minute de fotbal creativ.
Felicitări câştigătorilor şi mulţumim tuturor participanţilor şi partenerilor.
Consultă programul detaliat, rezultatele şi lista completă a câştigătorilor.
comentarii recente