Category Archives: Mesajele echipelor

Agentiile inscrise la Cupa Agentiilor la Fotbal se bat si in embleme, pancarte si postere, la competitiile AdProduction

Anul acesta, la Cupa Agențiilor la Fotbal, echipele participante se vor întrece și mai mult în creativitate: cu embleme, pancarte și postere create special pentru eveniment, în cadrul a trei competiții organizate cu sprijinul AdProduction, solutions partner al acestei ediții.

Toate echipele participante la Cupa Agențiilor la Fotbal se pot înscrie pentru toate aceste trei competiții începând de azi și până pe 22 iunie, la ora 23:59, prin trimiterea unui e-mail la adresa Monica@IQads.ro, cu creațiile trimise la rezoluție de minim 300 dpi. Toate înscrierile vor fi prezentate pe măsură ce sunt înscrise și pe www.cupaagentiilor.ro.

Prima dintre întrecerile creative este una tradițională în cadrul Cupei, competiția emblemelor agențiilor, însă în acest an este transformată în premieră în competiție oficială: cea mai votată emblemă va fi și produsă, folosind soluțiile AdProduction. Pe www.cupaagentiilor.ro/echipe puteți vedea deja cum au încercat jucătorii din marcom să își intimideze concurența în edițiile anterioare.

Votarea începe din momentul în care creațiile sunt publicate pe site-ul cupaagentiilor.ro și durează până pe 22 iunie. Jurizarea va fi făcută online, de către publicul larg (40% din nota finală), dar și de către un juriu (60% din nota finală) format din Marian Bratu (Graphic Designer, AdProduction) și Monica Dudău (Project Manager, IQads). Emblema câștigătoare va fi anunțată în prima zi a Cupei, pe 28 iunie, fiind produsă și expusă la Club Daimon, în ambele zile de competiție.

A doua competiție de creație este cea a posterelor. Spre deosebire de anii trecuți, când agențiile înscriau pur și simplu sloganuri pentru echipa lor, acum ele pot crea afișe de promovare pentru reprezentative. Posterele trebuie să fie în format A3. Toate echipele care trimit posterele până la finalul perioadei de înscrieri le vor vedea prezentate la Cupa Agențiilor la Fotbal într-un format neconvențional, realizat cu ajutorul AdProduction, și le vor primi la finalul competiției. Iar cel mai votat poster va fi evidențiat printre cele înscrise, la Cupa Agențiilor la Fotbal și va fi anunțat pe 28 iunie.

A treia întrecere implică și suporterii echipelor participante, care nu vor mai trebui să folosească lipiciul și hârtia ca să-și susțină favoritele, ci își vor putea vedea mesajele prezentate pe pancarte, afișate în jurul terenurilor. Bannerele înscrise trebuie să fie cu înălțimea de 1m și lățimea de 2m și aici nu va fi desemnat un câștigător, ci pur și simplu toate bannerele vor fi produse și afișate, ca mesaje de susținere pentru echipele participante.

Cele 3 competitii sunt organizate de IQads, cu ajutorul AdProduction,Solutions Partner al Cupei Agențiilor la Fotbal 2013. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Cupei Agențiilor la Fotbal, ediția 2013, pe data de 29 iunie, la Club Daimon din București.

Despre AdProduction

AdProduction a fost înființată în 2002 și pune la dispoziția clienților servicii de print outdoor și indoor, alături de produse de semnalistică și POSM-uri. La acestea se adaugă competențe – de la design la producția in house și ulterior până la montaje în locațiile clienților.

AMR 10 locuri…

Ne apropiem de ultima sută de metri pentru înscrierile la Cupa Agenţiilor la Fotbal Bergenbier. Avem 22 de echipe înscrise în competiţie şi le aşteptăm pe următoarele 10.  Aşa că dacă vă consideraţi vrednici de titlul de Agenţia Anului, ascuţiţi-vă creioanele, completaţi formularul de înscriere până pe 15 mai şi trimiteţi-l la monica@IQads.ro. Găsiţi tot ce vă trebuie în pagina de Înscrieri + Regulament.

Ca să vedeţi echipele înscrise până acum, intraţi aici. Pe lângă faptul că vă vedeţi concurenţa, vă puteţi delecta şi cu emblemele create de agenţiile de publicitate din România. Motivaţia? Creativitatea şi ingeniozitatea agenţiilor e premiată în acest an nu doar la Cannes, ci şi la Cupa Agenţiilor.

Cei mai puţin atletici dintre publicitari sunt invitaţi la Daimon Sports Club pe 20 şi 21 mai, între orele 10 şi 19, să îşi susţină echipa favorită. Premiem şi cea mai înfocată galerie, aşa că ştergeţi-vă de praf pampoanele şi pregătiţi-vă glasul pentru Cupa Agenţiilor la Fotbal Bergenbier.