F.C. LOWE One Big Band a castigat titlul de Agentia Anului la Fotbal

A șasea și cea mai zvântată ediție a Cupei Agențiilor la Fotbal  s-a încheiat vineri, pe 30 mai, după 2 zile de meciuri intense, în care s-au înfruntat 29 de reprezentative din Liga I a marcomm-ului românesc, cu peste 300 de fotbaliști amatori. Evenimentul a fost susținut de Event Stuff și echipat de PUMA, având loc la Daimon Wellness Club. Echipa F.C. LOWE – One Big Band de la LOWE GROUP a câștigat competiția și titlul de Agenția Anului la Fotbal, învingându-i în finală pe Daedalus Consulting, o echipă deja cu tradiție la Cupă, cu 2 – 0.


Agenția Anului la Fotbal – F.C. LOWE – One Big Band, LOWE GROUP

Daedalus Consulting, reprezentați de Eagles Daedalus, au fost învinși de campioana Cupei și au ajuns pe Locul II, chiar dacă mulți dintre suporteri aveau speranțe pentru ei până în ultima clipă.


Locul II – Eagles Daedalus, Daedalus Consulting

Finala mică s-a disputat între fosta campioană a Cupei Agențiilor la Fotbal, Mediafax Monitorizare, și Infinit Solutions, care au reușit după loviturile de departajare să obțină un scor de 1(1) – 1(3), astfel și un loc binemeritat pe podium, Locul III.


Locul III – Infinit Scorers, Infinit Solutions

Infinit Scorers, Infinit Solutions – după meciurile din grupe

Echipa celor de la Momentum a primit două premii în cadrul Cupei, cel pentru Cel mai frumos gol, acordat lui Marius Greaca și cel pentru Cea mai fairplay echipă, întregii echipe Momentum.


Marius Greaca, câștigătorul premiului pentru Cel mai frumos gol

Cea mai fairplay echipă – Momentum

Cea mai fairplay echipă – Momentum

Echipa celor de la Lowe Group, F.C. LOWE – One Big Band a primit mai multe premii în cadrul galei de premiere a Cupei Agențiilor la Fotbal. Pe lângă cupa cea mai mare dintre toate, Event Stuff a oferit un premiu din partea lor pentru Cea mai bună logistică pe teren și în afara lui, care a ajuns tot la ei.


Cea mai bună logistică în teren și în afara lui – F.C. LOWE – One Big Band

Cei mai buni portari au fost Victor Oprișan cu colegul său Alexandru Molico, tot din partea F.C. LOWE – One Big Band, neavând goluri prea multe de numărat în poarta lor. Goalgetter-ul competiției a fost Bogdan Mincu, tot din partea Lowe, întregind astfel o largă paletă de premii obținute de către echipa sa. Toți au fost primiți cu urale și aplauze de către toți suporterii care i-au urmărit pe teren, deși au îndurat vânt și ploaie din belșug.

Cei mai buni portari – Victor Oprișan și Alexandru Molico, F.C. LOWE – One Big Band

Goalgetter-ul competiției – Bogdan Mincu, F.C. LOWE – One Big Band

Echipa F.C. LOWE – One Big Band alături de portarii câștigători, goalgetter-ul Cupei și galerie

Geometry Global, reprezentați de Geometria Fazei, au plecat și ei cu două premii de la Cupă. Unul pentru Cea mai creativă emblemă și unul pentru Cel mai bun echipament datorită susținerii lor a proiectului#donezkm.

Cea mai creativă emblemă – Geometria Fazei, Geometry Global

Cel mai bun echipament - Geometria Fazei, Geometry Global

Ultimul premiu acordat, dar nu cel din urmă, a fost cel pentru Cea mai înfocată galerie. Pentru că fotbalul fără suporteri ar fi doar un alt sport cu o minge, cei de la Galacticii Grup Șapte au venit susținuti de pe toate părțile terenului. Premiul a fost acordat lor, depășind cu mult orice alte galerii cu care au concurat în decibeli.

Cea mai bună galerie – Galacticii Grup Șapte

Cea mai bunăa galerie surprinsăa în acțiune – Galacticii Grup Șapte

Cupa Agențiilor la Fotbal susținută de Event Stuff și echipată de PUMA s-a încheiat după mai bine de 60 de meciuri jucate, mai bine de câteva zeci de minute de ploaie și vânt și peste 300 de jucători amatori. Toate scorurile obținute de către echipe, atât în grupe, cât și în optimi, sferturi, semifinale și finale pot fi studiate și analizate aici.

Cei de la Event Stuff ne-au susținut cu umbrele să ne apere de soare alături de mese, scaune și pufi pentru suporterii care aclamau echipele de jur împrejurul terenurilor. PUMA ne-a echipat ca în fiecare an cu mingi de fotbal, tricouri și pelerine – astfel am fost pregătiți pentru orice prevăzut și neprevăzut.

Producția pentru eveniment a fost asigurată de către Ad Production, ei furnizându-ne tabelele de scor, foto panelul ediției, welcome desk-ul și diplomele pentru premianți.

Despre Cupa Agențiilor la Fotbal

Cupa Agențiilor la Fotbal este un eveniment IQads, parte dintr-un concept mai amplu de competiții creative dedicate industriei publicitare din România, Cupa Agențiilor. Seria de evenimente este marca Blue Idea și include Cupa Agențiilor la Gătit aflată la a II-a ediție și încă două în premieră: Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music și Cupa Agențiilor la Gaming.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>