Înscrieri + Regulament

Descarcă Formularul de inscriere pentru Cupa Agentiilor la Fotbal 2014
Descarcă Regulamentul oficial al Cupei Agenţiilor la Fotbal 2014

Formularul trebuie completat şi trimis către IQads între 24 martie şi 21 mai,  prin oricare din cele două modalităţi:

  1. prin curier, printat şi semnat în original de fiecare membru al echipei, trimis către Organizator, respectiv SC BLUE IDEA CONCEPT, la adresa de corespondenţă: Aleea Alexandru nr. 9, etaj 3, sector 1, Bucuresti, C.P. 011821 sau
  2. prin e-mail, trimis în format electronic, completat, semnat şi scanat, urmând ca originalul formularului să fie prezentat Organizatorului, semnat de toţi membrii echipei, înainte de primul meci pe care îl va juca echipa, pe adresa Monica@IQads.ro.
Formularul trebuie însoțit de datele companiei care dorește să participe la Cupa Agențiilor la Fotbal, urmând ca aceasta să fie facturată cu suma de 200 euro, sumă care trebuie plătită până pe 22 mai, la ora 13. Companiile care nu fac dovada acestei plăți vor fi descalificate din competiție.

Regulile fotbalistice pe scurt

  • se consideră victorie şi se acordă trei puncte (3 pct) echipelor care reuşesc pe durata partidei să înscrie mai multe goluri decât adversarii;
  • se consideră egalitate şi se acordă un punct (1 pct) în cazul în care ambele echipe înscriu pe durata partidei acelaşi număr de goluri;
  • echipele care înscriu mai puţine goluri pe durata partidei decât adversarii lor sunt considerate înfrânte şi nu li se acordă niciun punct (0 pct);
  • echipele calificate în fazele eliminatorii ale competiţiei sunt cele care, ca urmare a punctajelor acumulate, au dreptul de a juca în rundele următoare ale competiţiei;
  • nu se aplică regula off-side-ului;
  • la terminarea timpului regulamentar de joc, în etapele eliminatorii (toate, în afară de faza grupelor), se vor executa lovituri de departajare (iniţial 3 de fiecare echipă şi câte una, după epuizarea primei serii de 3 lovituri);
  • meciurile pot fi prelungite doar de către arbitru, cu maxim 5 minute, şi doar în cazul unor întreruperi semnificative;
  • atingerea balonului cu mâna de către un jucător, pe durata partidei, aduce eliminarea unui jucător timp de 2 minute;
  • în funcţie de gravitatea încălcării regulilor de fotbal, aribitrul poate acorda cartonaş galben sau roşu participanţilor la competiţie.
  • primirea unui cartonaş roşu sau a două cartonaşe galbene pe durata partidei duce la eliminarea respectivului jucător timp de 2 minute. Dacă în acest interval echipa primeşte gol, un alt coechipier va intra imediat în teren
  • portarul va repune mingea numai cu mâna, atunci când mingea iese în aut de poartă
  • repunerea de la margine se va da numai cu piciorul de pe linia de margine şi în timp de maxim 4 secunde
  • portarul nu va putea primi mingea de la un coechipier în braţe după ce a fost trimisă cu piciorul în mod intenţionat

24 thoughts on “Înscrieri + Regulament

  1. IQads Post author

    Andrei, crede-ne, suntem interesati sa rezolvam aceasta problema. Ne-am gandit si noi inainte sa updatam regulamentul de anul acesta ce am putea face. Nu putem insa sa le cerem participantilor sa ne arate contractele pentru ca ele sunt confidentiale. Daca ai vreo alta idee, spune-ne si ne gandim daca s-ar putea implementa.

  2. Hogea

    Pai diferenta ar trebui sa se faca in fisa de inregistrare. Daca exista un contract, de orice fel, sa se anexeze fisei de intregistrare. Sau sa se limiteze numarul de “colaboratori”. Iar raspunsul ironiei tale mascate este lipsa de respect pentru echipele care vin sa joace pentru placerea jocului si a competitiei.Dar ma rog, cred ca ma preocup prea mult de imaginea si spiritul acestei competitii pe care organizatorii doresc doar sa o bifeze intr-un calandar de evenimente!

  3. IQads Post author

    Si cum ai face diferenta intre colaborator si angajat? Contract de drepturi de autor ce inseamna?

  4. Hogea

    Sub termenul asta generic de “colaborator” multe echipe isi aduc oameni care nici nu stiu la ce competitie participa. Care este forma de inregistrare a unui “colaborator” in competitie, in afara de a completa o fisa in dreptul careia scrii “colaborator” ? Specificati in regulament un numar de maxim 3 “colaboratori”. La ultimile 2-3 editii iti spun cateva echipe care au jucat cu asa-zisi colaboratori si au ajuns in finala !!!

  5. IQads Post author

    Inscrierile sunt deschise pentru orice companie din marcomm, inclusiv agentii.
    Si da, toti jucatorii trebuie sa fie din aceeasi firma sau sa aiba macar un contract de colaborator.

  6. John

    Salut ,, se poate inscrie si o echipa chiar daca nu sunt toti din firma respectiva … dupa data de 10 mai daca mai sunt locuri ?… joi jucam fotbal de cativa ani mai multi prieteni si am vrea sa participam daca se poate … Multumesc
    Ion Barbu

  7. IQads Post author

    Competitia este deschisa tuturor companiilor din marcom, dar anul acesta am decis, intr-adevar sa prioritizam. Pana pe 10 mai vom inscrie doar agentii, iar dupa 10 mai vom accepta inscrierile altor companii din domenii conexe. Tinand cont ca este 7 mai insa si sunt 2 agentii inscrise, nu mi-as face griji.

  8. IQads Post author

    Fete nu se primesc. E Cupa Agentiilor la Fotbal Bergenbier, asa ca de data aceasta ne adresam barbatilor.

  9. MC

    Regulamentul oficial al competitiei prezent pe site prevede la punctul III ca oricine poate participa atata timp cat are o legatura cu domeniul marketing-advertising, dupa cum urmeaza mai jos:

    Astfel se poate inscrie oricine, nu se poate face o prioritizare a agentiilor fata de departamentele de marketing ale companiilor.

    III. DATE PRIVIND ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIŢIE
    Participarea la CAF este deschisă persoanelor fizice de sex masculin, indiferent de nationalitate, religie, angajaţi ai oricărei companii care activează în domeniul marketingului şi al publicităţii, fie ea companie-client, fie agenţie, fie reprezentantă mass-media. Fiecare companie poate înscrie o singură echipă în competiţie, iar jucătorii înscrişi pentru respectiva echipă trebuie să fie obligatoriu angajaţi sau colaboratori ai respectivei companii şi să nu fie sau să fi fost cândva jucători profesionişti de fotbal. Înscrierea se face pe baza formularului de înscriere disponibil public pe site-ul competiţiei şi pus la dispoziţie de către Organizator (www.cupaagentiilor.ro).

  10. Marius Matache

    Chiar daca 25-27 mai avem Sport&Social Media Conference la Medias si majoritatea bloggerilor vor fi acolo, sigur inscriem si noi o echipa, daca ne mai primiti.

  11. IQads Post author

    Minimul de jucatori dintr-un lot este de 6. Daca nu puteti aduna 6, imi pare rau. Toti trebuie sa fie din aceeasi companie.

  12. Adrian

    Salut,

    Daca nu putem strange o echipa de 9 barbati din aceeasi companie, putem uni două companii sau să adăugăm freelanceri în acest domeniu la echipa noastră :) ?
    Ex: Bloggerii nu lucrează la “aceeaşi companie”

    Numai bine,
    Adrian

  13. IQads Post author

    Imi pare rau, dar momentan au prioritate agentiile si incercam sa ne limitam la ele.

  14. IQads Post author

    @George: Ca sa poti participa, trebuie sa lucrezi in marketing si comunicare si sa puteti strange o echipa de minim 9 tipi de la voi din firma. Pentru toate detaliile si pentru regulament si formularul de inscriere, ai detaliile in pagina Inscrieri+Reguli
    @Cristian: Ca sa va inscrieti, trebuie sa urmati aceiasi pasi, vezi toate detaliile aici: Inscrieri+Reguli.
    Bafta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>