1795853-588094031278127-1447726820-o-cover-800

What’s Up: Ar fi foarte tare sa pot promova ochelarii Google

Dacă nu vreți să mai fredonați “Taaaaxi, du-mă unde vreei” noaptea târziu când plecați din club, What’s Up ne-a propus recent încă o formulă, ca să ne ținem spiritele sus pe timp de toamnă: “Miroase a vară din noouuu”. În tonul ăsta îl așteptăm pe What’s Up la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music, ca să cântați cu el.

Devenit cunoscut pe piața muzicală românească odată cu piesa K la Meteo, o colaborare cu Andra, What’s Up se pregătește acum intens de lansarea unui video-album. L-am întrebat și despre asta, dar am vrut să știm și cum își întreține imaginea sau cu ce așteptări vine la Cupa publicitarilor la cântat. Nu uitați, până pe 1 septembrie e liber la înscrieri.

IQads: Cum ai caracteriza imaginea artistului What’s UP?
What’s Up: Este foarte importantă imaginea unui artist, asta dacă ne gândim la cel care vede un model în idolul său. What’s Up nu este diferit de Marius Ivancea. Eu sunt un om sincer, direct, care va spune mereu ceea ce gândește. Nu știu sigur dacă asta e bine, dar m-am hotărât să-l țin pe What’s Up cu mine toată viața și dacă nu ne înțelegem bine, devine complicat.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

giulia-cover-800

Giulia: Colaborez numai cu branduri care ma ajuta in viata de zi cu zi

Giulia vine să cânte cu publicitarii la Cupa Agențiilor la Karaoke powerd by Cat Music. Până atunci, vorbim cu ea despre modul în care social media i-a schimbat relația cu fanii, despre ce înseamnă “prea sexy” și despre campaniile pe care le-a făcut pentru branduri.                    IQads: Te știu de când erai adolescenta din Candy și acum m-am uitat pe pagina ta de Facebook și am văzut că ai un copilaș. Să-ți trăiască. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat despre imaginea ta publică în toți anii ăștia?

Giulia: Mulțumesc frumos! Timpul petrecut în fața publicului m-a învățat că atunci când alegi această cale renunți din start la o mare parte din viața personală, din intimitatea ta. Ești ca o carte deschisă. Și atunci trebuie să fii atent la fiecare pas pe care îl faci, pentru că reprezinți un exemplu pentru cei care te ascultă.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

crbl-cover-800

CRBL: Sunt un devorator de publicitate si ma inspir cateodata din reclamele de afara pentru texte sau videoclipuri

CRBL face și el parte din grupul de artiști care vor veni la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music. Dacă Smiley, Elena Gheorghe, Voltaj sau Cabron vor cânta alături de publicitarii participanți, CRBL va fi moderatorul evenimentului. Dar să nu credeți că s-a lăsat de muzică. Din contră, tocmai ieri a lansat un nou videoclip pentru piesa “Bună dimineața”, videoclip pe care-l puteți urmări dând scroll printre răspunsurile lui la întrebări despre imaginea publică și despre branduri, despre fani și despre fenomenul pirateriei.

IQads: Cum e să crești sub ochii tuturor, să te transformi din tânărul năstrușnic din trupa SIMPLU în tăticul din reclamele Vodafone?

CRBL: Nu am crezut niciodată că am să reușesc să ajung până aici. Eu doar am continuat să visez. Cel mai greu lucru este că trebuie să faci multe sacrificii și în viața personală. Dacă găsești calea de mijloc, înseamnă că ai găsit cheia succesului. Important este să crezi în tine și că poți să reușești orice. Nu renunța la vise, nu da înapoi și nu ceda pentru nimic. “Lumea e prea mare, n-are rost să fii prea mic” e un vers dintr-o piesă viitoare, care cred că surprinde esența unei evoluții continue.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

smiley-1-cover-800

Smiley: O piesa buna merita un videoclip reusit, iar uneori bugetul pentru asta e completat de asocierea cu branduri

“Plec departe, plec pe Marte, nananana, nananana, plec de tot, departe de tot”

Dacă te-ai gândit în primul rând la concediu când ai citit versul ăsta, du-te acasă și împachetează, apoi fugi la gară. Fugi. Dacă ai mai avut puterea să-ți amintești că versul e dintr-o melodie de-a lui Smiley, atunci mai ramâi puțin. Cu Smiley și cu alți artiști prezenți prin topurile de la noi ne vom întâlni la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music. Eu abia aștept să văd cum o să fie proba cu publicitari și vedete, dar până la filmulețe amuzante sau, de ce nu, inspiraționale cu publicitari cântând cot la cot cu Smiley, vă ofer un mic interviu cu el, în care ne povestește despre imaginea publică, despre branduri, reclame și product placement.

IQads: Cum îți stabilești direcția către care să se îndrepte imaginea ta publică și cum te asiguri că e constantă?
Smiley: Am învățat că sunt complet responsabil de imaginea mea, așa cum o percep oamenii. Nu contează numai piesele și videoclipurile pe care le lansez, ci și felul în care mă prezint în fața oamenilor, iar aici mă refer la discursul pe care îl am, la gesturi, la glumele pe care le fac, hainele pe care le port, iar lista continuă și este extrem de lungă. E greu să minți când te afli în ipostaza asta, așa că mi-am mai dat seama că cea mai bună imagine pe care o poți avea este cea care te înfățișează pe tine, în cea mai bună varianta a ta.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

spotlight_800x450

Cautam cele mai bune voci ale publicitatii. Start inscrieri la Cupa Agentiilor la Karaoke by Cat Music

“At first I was afraid I was petrified/ Kept thinking I could never live without you by my side”

“Turnaround, every now and then I get a little bit lonely and you’re never coming round”

“She’s up all night to the sun, I’m up all night to get some/ She’s up all night for good fun, I’m up all night to get lucky”

Dacă auzi un beat citind versurile de mai sus, înseamnă că trebuie să afli de Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music. Până la 12 septembrie asteptăm înscrieri în competiția dedicată publicitarilor cu ureche muzicală și o pasiune pentru a se auzi cântând. Ne gândim la cei care văd în orice obiect un microfon de scenă și care vor să înlocuiască covorașul de baie cu covorul roșu. Cat Music este naming partner al evenimentului, aducând mai multe vedete din portofoliu care vor cânta împreună cu publicitarii participanți. De asemenea, MC-ul Cupei Agentiilor la Karaoke by Cat Music va fi CRBL. Evenimentul este susținut de Blue Air, care propune o probă specială și premii pentru participanți.  

colaj-cat-music-nou-cover-800

Agențiile care vor să se întreacă la eveniment se pot înscrie în competiție până la 12 septembrie. Fiecare agenție va avea o echipă de doi până la zece oameni (printre care pot invita și un client dacă doresc). Echipele participante își vor crea o identitate muzicală proprie, printr-un nume de scenă al trupei, un logo și o copertă pentru primul EP al agenției (template-ul pentru copertă se găsește aici).

Evenimentul va avea loc pe 23 – 25 septembrie, seara. Fiecare echipă înscrisă va avea 3 urcări pe scenă și va parcurge 3 probe muzicale. Nu toți membrii echipei trebuie să participe la fiecare probă, dar fiecare membru al echipei va trebui să urce cel puțin o dată pe scenă.

I. Proba melodiei echipei– probă vocală pregătită integral dinainte de competiție, cu negativ și/sau cu instrumente proprii, aduse și instalate de echipă;

II. Proba Cat Music. Echipele participante vor alege o singură piesă dintre cele 38 de melodii selectate din repertoriul artiștilor Cat Music participanți (Delia, Elena Gheorghe, What’s Up, Voltaj, Cabron, Giulia, Smiley, Shift sau Mandinga) și o vor interpreta alături de artistul ales;

III. Proba pe un brief live – o provocare trasă la sorți, la eveniment, de la care echipa trebuie să inventeze o poveste pe care să o prezinte și să o ilustreze interpretând pe scenă o melodie alături de trupa de cover-uri Freestay. Exemplu de provocare: Agenția ta tocmai a câștigat un cont mișto, alege o melodie prin care sărbătorești victoria. Participanții vor alege una dintre cele 87 de melodii din repertoriul trupei Freestay.

Agențiile vor putea alege melodiile după finalizarea înscrierii la eveniment.

Pentru proba Cat Music, fiecare dintre artiștii invitați poate fi ales de cel mult 3 ori ca partener de scenă, după principiul primului venit.

Înscrierile se fac prin completarea unui formular și trimiterea lui la iulia@IQads.ro și achitarea unei taxe de participare de 200 de euro/echipă. Sunt acceptate cel mult 27 de echipe, în ordinea înscrierii în competiție. Participanții trebuie să fie obligatoriu angajați sau colaboratori ai respectivei companii și să nu fie sau să fi fost cândva cântăreți profesioniști. Regulamentul complet al competiției se găsește pe site-ul dedicat.

Cat Music va premia cea mai bună reprezentație și cel mai bun band act cu artiști din portofoliul său, precum și cea mai bună copertă de album a agenției. Juriul va desemna Agenția Anului la Karaoke (locurile I, II si III), cea mai curajoasă și cea mai creativă echipă, cel mai bun exemplu de teamwork, cea mai bună prezență scenică, cele mai ingenioase nume și logo-uri ale echipelor.

Solicitările de sponsorizare a evenimentului pot fi trimise la adresele adriana@IQads.ro (în atenția Adrianei Jescu) și marin@IQads.ro (în atenția lui Marin Preda), iar cele de parteneriat la iulia@IQads.ro (în atenția Iuliei Băcanu).

Despre Cat Music

Cat Music este principalul jucător din industria muzicală românească.

De-a lungul timpului, din portofoliul Cat Music au făcut parte trupe-fenomen care au scris istorie: O-Zone, Andre, 3 Sud Est, BUG Mafia, La Familia, N&D, Class, Ro-Mania, Valahia și multe altele.

Cu o cotă de piață de peste 30% și un catalog impresionant ce depășește 6000 de piese, Cat Music reprezintă unii dintre cei mai influenți și de succes artiști ai momentului -  Delia, Elena, Smiley, CRBL,  What’s Up, Andreea Bănica, Giulia, Voltaj, Mandinga, Shift și alții. Artiștii de top din portofoliu și cei peste 1 milion de abonați la canalul de YouTube sunt atuurile care confirmă poziția de lider a Cat Music.

Mai multe informații pe http://catmusic.ro/ și https://www.facebook.com/CatMusicRomania.

Despre Blue Air

Blue Air și-a început activitatea cu două aeronave, 4 rute și 35 de angajați, pe 13 decembrie 2004, aceasta fiind fondată din dorința de a crea o companie românească care să ofere călătorii sigure, confortabile, la un preț accesibil. Astăzi, la aproape 10 ani de la lansare, Blue Air a ajuns în topul companiilor aeriene din Europa, fapt demonstrat de cei peste 10,5 milioane de pasageri care au ales serviciile companiei, iar dezvoltarea continuă.

Despre Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music

Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music este un eveniment IQads, parte dintr-un concept mai amplu de competiții creative dedicate industriei publicitare din România, Cupa Agențiilor. Seria de evenimente este marca Blue Idea și include Cupa Agențiilor la Fotbal, aflată la a VI-a ediție, Cupa Agențiilor la Gătit, aflată la a II-a ediție, și încă o competiție în premieră: Cupa Agențiilor la Gaming.

voltaj

Voltaj: Un artist trebuie sa transmita un mesaj capabil sa treaca bariera timpului

Pe Voltaj îi vom urmări și asculta live la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music, unde se vor întrece în vocalize, alături de alți artiști, cu publicitarii-cântăreți. Mai e un pic până în septembrie, dar i-am prins pe cei de la Voltaj ca să-i întrebăm despre imaginea și colaborările lor cu brandurile, despre cum le vine inspirația și ce ar trebui să facă un artist ca să rămână relevant în industria muzicală. S-ar putea spune că se pricep, unii dintre ei au peste 15-20 de ani de domeniu.

IQads: Ce ați învățat în carieră până acum despre cum să vă întrețineți imaginea? Cum a evoluat trupa Voltaj ca imagine de-a lungul anilor?
Voltaj: Noi ne-am apucat de muzică din plăcerea de a cânta, nu pentru a fi vedete sau alte chestii de genul asta. Preocuparea noastră principală a fost să facem muzică și să avem niște prestații live cât mai bune.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

22-cover-800

Elena Gheorghe: Pentru un artist pop e foarte important sa isi ”joace” imaginea publica

Elena Gheorghe va fi invitata noastră la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music, unde, alături de alți artiști, va cânta în duet cu publicitarii. Până la defilarea de ritmuri și octave din septembrie, faceți cunoștință aici cu Elena, care ne-a povestit despre cum are grijă de imaginea ei publică, despre schimbările de look, despre reclame și colaborări cu branduri.

IQads: Ce ai învățat în anii de carieră despre cum să ai grijă de imaginea ta publică?

Elena Gheorghe: Cea mai importantă revelație pe care am avut-o și pe care o cred elementară este ”regula firescului”. Oricât de excesiv, de puternic, de…șocant e personajul pe care aleg să îl povestesc într-o anumită perioadă, pe scenă sau în clipuri (și pentru un artist pop e foarte important să își ”joace” imaginea publică, să creeze mereu noi povești pentru publicul său), întotdeauna trebuie să mă recunosc în el. Nu cred că publicul, fanii se atașează de imagini ale artistului care nu sunt în concordanță cu esență celui care îi inspiră. Căutam adevăruri, istorii reale și sincere în cei pe care îi admirăm și e normal să fie așa. Așa că întotdeauna am grijă ca orice idee creativă care vine de la echipa mea de imagine să mă reprezinte, să mă simt bine în ea, să fiu firească.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

cabron-cover-800

Cabron: In timp, am inteles ca trebuie sa fii ceea ce vrei sa transmiti mai departe oamenilor

Cabron este unul dintre artiștii alături de care orice publicitar roman își va putea demonstra talentul muzical la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music. O să vină acolo, o să asculte și-o să cânte alături de orice creativ dornic și curajos. Până atunci însă, i-am pus câteva întrebări despre muzica lui, scena hip-hop românească, dar și relația pe care o are cu brandurile și cu publicitatea.

IQads: Cât de mult contează imaginea pentru un artist hip-hop și ce ai învățat în anii tăi de carieră despre cum să ai grijă de ea? Au existat momente în care te-ai cenzurat “pentru că te știe lumea”?

Cabron: Imaginea contează pentru un artist hip-hop la fel de mult ca pentru orice alt artist, poate chiar mai mult. În muzică hip-hop trebuie să fii foarte credibil, pentru că altfel mesajul pe care îl transmiți își pierde din substanță. Aici intervine și imaginea pe care ți-o construiești. Dacă vii cu un mesaj social sau educativ într-o piesă, iar tu vrei vizibilitate implicându-te în scandaluri mondene, din start oamenii care te ascultă te vor taxa. În timp, am înțeles că trebuie să fii ceea ce vrei să transmiți mai departe oamenilor.

În general, îmi place să spun lucrurilor pe nume. Nu îmi place să tac, iar muzica pe care o fac mă ajută foarte mult să mă exprim liber.

[ citeste interviul integral pe IQads ] 

colaj-cat-music-nou-cover-800

Publicitarii vor canta cu vedetele Cat Music la Cupa Agentiilor la Karaoke 2014

Publicitarii participanți la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music vor putea cânta duete împreună cu Delia, Elena Gheorghe, What’s Up, Voltaj, Cabron, Giulia, Smiley, Shift sau Mandinga sau vor putea cânta o melodie acompaniată de trupa de cover-uri FreeStay. MC-ul competiției va fi CRBL.

Evenimentul, care va avea loc pe 23 – 25 septembrie, va consta în 3 probe principale. Una dintre acestea va fi proba Cat Music. Aceasta va consta fie în interpretarea unei melodii cu unul din artiștii Cat Music menționați mai sus, fie în interpretarea unui cover acompaniat de trupa FreeStay.  Urcarea pe scenă va fi precedată de o repetiție cu artiștii Cat Music.

Agențiile interesate să participe la eveniment vor putea să se înscrie începând cu 28 iulie. Fiecare agenție va avea o echipă de 2-10 oameni care va avea câte trei reprezentații pe scenă. Nu toți membrii echipei trebuie să participe la fiecare reprezentanție, dar fiecare membru al echipei va trebui să urce cel puțin o dată pe scenă. În momentul înscrierii, agențiile vor trebui să precizeze și cu care artist sau trupa vor să cânte în cadrul probei Cat Music și ce melodie vor să interpreteze.

Mai multe detalii despre Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music găsiți pe site-ul competiției.

Despre artiștii Cat Music de la Cupa Agențiilor la Karaoke

Delia Matache, cunoscută sub numele de scenă Delia, este o artistă completă din toate punctele de vedere. A urmat Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, iar apoi cursurile Conservatorului de Muzică din București. Că specializare și-a ales pianul, iar, în paralel, a studiat flautul timp de cinci ani. Delia a debutat în industria muzicală în anul 1999, la vârsta de 17 ani, făcând parte din trupa N&D. După destrămarea trupei N&D, în 2003, Delia Matache decide să urmeze cariera solo, lansând numeroase hituri. Melodiile pe care le veți putea cânta în duet cu Delia la Cupa Agențiilor la Karaoke sunt “Ipotecat”, “U (fighting with my ghosts)”, “Doar pentru tine”, “A lu’ Mamaia”, “Omadeo”.

Cu o istorie pe piața muzicală românească de mai bine de un deceniu, Elena Gheorghe este percepută că una dintre cele mai bune voci la ora actuală. La 23 de ani de la primul său concert, Elena este una din cele mai îndrăgite artiste din România, hitul ei din 2013, “Ecou”, fiind cea mai difuzată piesă a anului și 8 săptămâni la rând No. 1 în cel mai important top autohton, Media Forest. Melodiile pe care puteți să alegeți să le cântați cu Elena Gheorghe sunt “Ecou”, “Până dimineața”, “Mamma Mia”, “Te ador”, “Ochii tăi căprui”, “De neînlocuit”.

What’s UP (Marius Ivancea) a scris primele versuri la vârsta de 8 ani și, de atunci, scrie fără oprire. La vârsta de 22 de ani, What’s UP scoate prima piesă de succes – ”Habar n-ai tu”, în colaborare cu Maximilian”, moment în care anunța primul său album – “Povestea inimii”. “Taxi” este hitul ce marchează primul single solo al artistului, piesa care cucerește topurile muzicale și care reprezintă capul de afiș al unui turneu prin orașe din România, în 2014. Agențiile care vor vrea să cânte cu What’s Up vor putea alege dintre melodiile “Taxi”, “K la meteo” și “La mulți ani”.

Trupa Voltaj este înființată în anul 1982, odată cu lansarea primului single “Nori de Hârtie”. Trupa a câștigat `Best Romanian Act` la MTV Europe Music Awards 2005.  În cei 22 de ani de existență, trupa a lansat 9 albume (“Pericol de moarte”, “Risk maxim 2″, “Bungee”, “3D”, “424″, “Povestea oricui”, “Revelator” și “V8″). Cu Voltaj veți putea cânta una dintre piesele “Dă vina”, “Lumea e a mea”, “Pic pic”, “Mi-e dor de…” și “Vocea Ta” feat. Cabron.

În 1999, Cabron înființează trupa Codu’ Penal împreună cu Shobby și lansează 3 albume în această formulă. În 2005 devine producătorul muzical (împreună cu Shobby) al compilației “Hip-Hop Greu de Difuzat”, dedicată lui Sisu. În 2007, a ieșit din trupa Codu’ Penal, urmărind o carieră solo. În același an a lansat albumul “Prin ochii mei”. Din 2009 a intrat în echipa Hahaha Production, alături de care a lansat numeroase hituri. Cei care îl vor alege pe Cabron la proba Cat Music vor putea cânta “Frunzele și iarba”, “Dă-o tare”, “Iarna pe val” sau “Vocea ta”.

Giulia Anghelescu a pășit prima oară pe scena la 6 ani, la emisiunea pentru copii Tip Top Minitop. În martie 2000, Giulia intra în trio-ul de succes Candy. Alături de Candy, a lansat 5 albume. În 2004, Giulia renunța la trupa Candy și optează pentru cariera solo. La scurt timp, lansează primul album solo, intitulat “Giulia”. Cu Giulia veți putea cânta una dintre melodiile “Vorbe goale”, “Jocuri deocheate” sau “Un om cu un pian”.

După 5 albume de succes cu SIMPLU, trei albume ca artist solo, importante premii muzicale, apariții în filme și numeroase turnee naționale, Smiley este cu siguranță cel mai apreciat pop star din România. Videoclipul “Dead man walking” a fost o premieră mondială, Smiley devenind primul artist care folosește într-un clip elemente de realitate augmentată. Deși muzica îi ocupă cea mai mare parte din timp și energie, artistul își valorifică și calitățile de producător al mai multor artiști români și abilitățile de entertainer, făcând parte din două show-uri TV foarte populare în România. Publicitarii care vor să cânte cu Smiley pot alege piesele “Acasă”, “Cai verzi pe pereți”, “Preocupat cu gura ta”, “În lipsa mea”, “Love is for free”, “Plec pe Marte” și “Am bani de dat”.

Formată în anul 2002, trupa Mandinga a reușit în decursul primilor săi 10 ani să-și consolideze o imagine de creatori de show. Deși a trecut prin mai multe transformări privind componența și cizelări ale stilului, Mandinga a adunat un număr impresionant de fani în toate colțurile lumii. Mandinga înseamnă șase muzicieni pasionați: Elena Ionescu (voce), Chupi – Marius Ciupitu (tobe), El Nino (congas), Omar (pian), Zach – Valentin Andrei Zachar (saxofon) și Tony (trombon). Agențiile care vor cânta cu Mandinga vor avea de ales între melodiile “Soarele meu”, “Sufletul Zâmbea” și “Zaleilah”.

CRBL (Compun Rime Bine Legate) și-a început cariera ca membru al trupei Simplu. Alături de colegii săi, artistul a înregistrat opt albume și a turnat peliculă “Un Film Simplu”, unde a interpretat propriul rol. Cântăreț, coregraf și dansator, CRBL și-a început cariera solo cu single-ul “Românu’ n-are noroc” lansat în 2010. Cariera artistului a înflorit după ce acesta ajunge imaginea unei companii de telefonie mobilă. În primăvara lui 2012,  în urma unei colaborări cu Helen, CRBL lansează “Kboom”. Piesa devine  hit al anului și cel mai de succes single din cariera solo de până-n prezent,  aducându-i  artistului  premii la edițiile Romanian Music Awards și Media Music Forest 2012.

Shift este unul dintre cei mai noi artiști de hip-hop de pe piața muzicală românească. De origine din Galați, unde în 1998 pune bazele trupei Ilogic, Shift colaborează cu Urban Records ca artist și producător. În 2008, hotărăște să plece la drum în varianta solo și lansează clipul piesei “Prea Devreme” sub pseudonimul “Kreuzet”. Anul 2010 aduce noi schimbări în cariera sa: își schimbă pseudonimul în “Shift”, filmează primele 3 videoclipuri și-și mărește portofoliul de artiști cu care colaborează pe partea de producție (Puya, Bere Gratis, Dj Osaka și SRG, Sylvie). Anul 2013 vine cu mega-colaborarea cu Marius Moga, pentru single-ul “Sus pe toc”, unul dintre hiturile anului, cu milioane de vizualizări pe Youtube. Tot în 2013, Shift lansează, alături de Paula Seling, piesa “ARDE”. În 2014, Shift surprinde din nou, cu remake-ul “După ani și ani”, al hitului nemuritor de la Compact, alături de finalistul Vocea României 2013, Vizi Imre. Melodiile pe care publicitarii le vor putea interpreta cu Shift sunt “Sus pe toc”,  “După ani și ani”, “Lejer” și “Viața-i de vină”.

Despre Cat Music

Cat Music este principalul jucător din industria muzicală românească.

De-a lungul timpului, din portofoliul Cat Music au făcut parte trupe-fenomen care au scris istorie: O-Zone, Andre, 3 Sud Est, BUG Mafia, La Familia, N&D, Class, Ro-Mania, Valahia și multe altele.

Cu o cotă de piață de peste 30% și un catalog impresionant ce depășește 6000 de piese, Cat Music reprezintă unii dintre cei mai influenți și de succes artiști ai momentului -  Delia, Elena, Smiley, CRBL,  What’s Up, Andreea Bănica, Giulia, Voltaj, Mandinga, Shift și alții. Artiștii de top din portofoliu și cei peste 1 milion de abonați la canalul de YouTube sunt atuurile care confirmă poziția de lider a Cat Music.

Mai multe informații pe http://catmusic.ro/ și https://www.facebook.com/CatMusicRomania.

Despre Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music

Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music este un eveniment IQads, parte dintr-un concept mai amplu de competiții creative dedicate industriei publicitare din România, Cupa Agențiilor. Seria de evenimente este marca Blue Idea și include Cupa Agențiilor la Fotbal, aflată la a VI-a ediție, Cupa Agențiilor la Gătit, aflată la a II-a ediție, și încă o competiție în premieră: Cupa Agențiilor la Gaming.

Cat Music aduce arsenalul de vedete de la Cupa Agentiilor la Karaoke

Cupa Agenţiilor la Karaoke by Cat Music va fi o nouă competiţie dedicată creativilor cu instrumente la purtător, cu voci nebănuite care răsună doar sub duş, dar chiar şi ale celor care adoră lumina reflectoarelor, cover-urile şi covoarele roşii. Vrem să aflăm cine sunt cântăreţii şi entertainerii industriei publicitare, dar şi nota lor preferată. Îi vom supune la probe care străbat game şi portative variate, fiind urmăriţi îndeaproape de un juriu specializat.

Odată ce dăm startul la înscrieri, toţi doritorii sunt aşteptaţi să intre în melodioasa competiţie, care va avea loc între 23 – 25 septembrie şi pentru care pregătim întreg arsenalul de vedetă la dispoziţia lor. Fiecare echipă va avea între 2 şi 10 participanţi şi câte 3 urcări pe scenă. Agenţiile se vor putea înscrie începand cu luna iulie, prin completarea formularului de înscriere, trimiterea lui la adresa monica@iqads.ro şi prin plata unei taxe de participare de 200 EUR/echipă.

Cat Music este naming partner al evenimentului, aducând mai multe vedete din portofoliu care vor cânta duete cu publicitarii participanţi şi o trupa care îi va acompania pe creativii cu talente muzicale. Artiştii care vor participa vor fi anuntaţi pe măsura confirmarii lor.  Participantii vor avea astfel de ales între un duet cu un artist Cat Music şi o melodie interpretată cu ajutorul trupei invitate de Cat Music. Cele mai bune reprezentaţii vor fi premiate.

De asemenea, Cat Music va pune la dispoziţia concurenţilor o serie de melodii pe care aceştia le vor putea interpreta şi va susţine o competiţie creativă de design de artwork pentru single.

Mai multe detalii despre competiţie, înscrieri şi regulament vor fi publicate pe site în curând.

Despre Cat Music

Cat Music este principalul jucător din industria muzicală românească.

De-a lungul timpului, din portofoliul Cat Music au făcut parte trupe-fenomen care au scris istorie: O-Zone, Andre, 3 Sud Est, BUG Mafia, La Familia, N&D, Class, Ro-Mania, Valahia şi multe altele.

Cu o cotă de piaţă de peste 30% şi un catalog impresionant ce depăşeşte 6000 de piese, Cat Music reprezintă unii dintre cei mai influenţi şi de succes artişti ai momentului -  Delia, Elena, Smiley, CRBL,  What’s Up, Andreea Banică, Giulia, Voltaj, Mandinga, Shift şi alţii. Artiştii de top din portofoliu şi cei peste 1 milion de abonati la canalul de YouTube sunt atuurile care confirma poziţia de lider a Cat Music.

Mai multe informaţii pe http://catmusic.ro/ şi https://www.facebook.com/CatMusicRomania.

Despre Cupa Agenţiilor la Karaoke by Cat Music

Cupa Agenţiilor la Karaoke by Cat Music este un eveniment IQads, parte dintr-un concept mai amplu de competiţii creative dedicate industriei publicitare din România, Cupa Agenţiilor. Seria de evenimente este marca Blue Idea şi include Cupa Agenţiilor la Fotbal, aflată la a VI-a ediţie, Cupa Agenţiilor la Gătit, aflată la a II-a ediţie, şi încă o competiţie în premieră: Cupa Agenţiilor la Gaming.